Your address will show here +12 34 56 78
Departamentul SOCIAL EVENTS
Pentru că EUROAVIA București nu se limitează doar la aspectul tehnic când vine vorba despre activitățile pe care le întreprinde, luând în calcul formarea unei comunități stabile care să contribuie la dezvoltarea asociației, a luat naștere Departamentul Social Events.


În calitate de membru al acestui departament, vei avea în vedere organizarea evenimentelor aferente asociației și o desfășurare cât mai eficientă a acțiunilor din cadrul acestora.
Ne dorim ca membrii asociației să deprindă cât mai multe abilități în cadrul acestui departament, așa ca o parte din obiectivele acestuia este dedicată dezvoltării membrilor din punct de vedere al lucrului în echipă și al comunicării.
Considerăm că o misiune importantă a asociației este reprezentată de consolidarea unei legături cu trecutul acesteia, de aceea unul din obiectivele noastre principale este de a implementa conceptul de Alumni Meetings în cadrul asociației.
Pentru că ne dorim ca departamentul să funcționeze corespunzător, avem ca obiectiv organizarea unor întâlniri într-un cadru non-formal, cu scopul de a da naștere unei relații omogene între membrii departamentului.